Postul negru si cetoza

Celulelor, la fel ca oamenilor, nu le place să stea aburind în propria lor mizerie. Produsele lor de excreţie sunt eliminate prin sistemul circulator şi limfatic; cele depozitate în sînge sunt transportate în ficat si rinichi pentru a fi administrate. Acolo, ele sunt transformate în alte substante mai folositoare, sau sunt eliminate din organism, de obicei sub forma de scaun, urina, transiratie si respiratie. Cînd toxinele se aduna în organism mai repede decît e capabil organismul sa le elimine, sanatatea celulei e perturbata si astfel încep fazele initiale ale multor boli. Aceasta situatie este cunoscuta în traditiile curative din orient de mii de ani. E numita sînge otravit, si se refera la prezenta în sînge a unei poveri toxice coplesitoare pe care organismul nu o mai poate tine sub control.

Celulele sunt alcatuite dintr-o multime de elemente care pot fi afectate de toxine: ADN-ul, mitocondriile si membrana celulara. Fiecare celula la rîndul ei traieste într-o matrice extracelulara a carei sanatate e cruciala. Iar toate acestea pot fi afectate de supraîncarcarea cu toxine.

Nefiind un program de software, ADN-ul e descris mai corect ca fiind o componenta extrem de flexibila a celulei; acesta nu este fix, ci foarte mobil si în multe instante îsi poate rearanja structura. Catena de ADN din fiecare celula e extrem de sensibila la toxine, în special la substante petrochimice sintetice. ADN-ul se degradeaza în mod constant si e reparat de celula; însa cînd nivelul de toxicitate e atît de mare încît celula sau organismul nu le poate face fata, ADN-un din celula deseori se degradeaza atît de mult încît nu mai poate fi reparat.

Mitocondriile sunt bacterii care traiau independent si care au fost încorporate în structura mulor tipuri de celule vii. Ele oxideaza, adica ard, ATP (adenozin trifosfat), în prezenta oxigenului pentru a produce energia de care celulele au nevoie pentru a trai si functiona. Mitocondriile contin de asemenea si catene de ADN, care, desi pîna acum erau considerate irelevante, pot la rîndul lor sa fie deteriorate de supraancarcarea cu toxine, afectînd astfel sanatatea mitocondriilor. În timp ce ADN-ul din nucleii celulari e protejat de catre enzimele de detoxifiere care reduc chimicalele toxice si metalele grele, ADN-ul mitocondrial si alte componente ale celulei par a fi mult mai susceptibile. Cînd nu mai functioneaza bine, apare o scadere semnificativa a nivelului de energie al întregului organism. Multe perturbari în functionarea acestora pot duce la conditii mai serioase, cum ar fi oboseala cronica.

Membrana celulara, alcatuita din acizi grasi speciali, serveste drept bariera de trecere între celula, celelalte celule si matricea extracelulara. Aceasta e împînzita de receptori considerati a fi porturi de comunicare. Acesti receptori analizeaza tot ce atinge celula si decid daca sau nu sa deschida o poarta în membrana celulara pentru a lasa substantele sa intre sau sa iasa din celula. Cînd celulele nu se mai pot detoxifica singure si sunt pline de toxine, aceste toxine încep sa se ataseze la membrana celulara si receptorii ei. Acest fapt bruiaza atît capacitatea celulei de a interpreta informatiile cît si trecerea substantelor din si în celula. Astfel celula nu mai poate excreta produsele nedorile si încorpora nutrientii cum se cuvine. O complicatie aditionala e faptul ca, odata ce o celula are toxine atasate, aceasta e modificata îndeajuns încît sistemul imunitar al organismului sa înceapa sa o atace – acesta e începutul vreunei boli autoimune.

Membrana extracelulara în care celulele sunt încorporate e o materie/substanta vie, nu doar un mediu intert care le cazeaza. E alcatuita din colageni si polizaharide ce formeaza un gel plin cu apa. Aceasta martice controleaza aprovizionarea celulei cu sînge. Daca matricea îsi pierde consistenta si densitatea, schimbul de nutrienti si produse de excretie din si înspre celula e împiedicat. Daca toxinele nu pot fi eliminate din zona, ele sunt depozitate deseori în aceasta matrice care înconjoara celula. Aici toxinele afecteaza flexibilitatea fireasca a matricei si interschimbul celular. Daca matricea e foarte afectata, celula va muri.

În timpul postului, putem observa cum corpul, foarte capabil si inteligent, începe de unul singur sa scape de toxine si resturi acumulate de-a lungul multor ani. – William Esser, Doctor

Sîngele e proiectat sa transporte nutrienti catre toate celulele organismului si apoi sa le scape de produsele de excretie. Odata ce sîngele, încarcat cu toxine, ajunge în ficat, unde acesta le descompune, ori le elimina din organism nechimbate, sau, daca e posibil, le transforma în altceva. Ca atare, ficaul are o capacitate uimitoare de a recunoaste structurile chimice si de a judeca ce schimbari moleculare sunt necesare pentru a dezstructura o toxina îndeajuns încît sa o faca inofensiva sau chiar folositoare. Odata ce toxina e identificata si daca ficatul hotaraste sa scape de ea, toxina e transportata în intestine sau in bila si excretate. Alte componente ale toxinei sunt în schimb trimise la rinichi, care le filtreaza într-o maniera similara si sunt excretate în urina. Alte metale grele sunt excretate într-o maniera diferita, fiind depozitate în par si unghii. Altele sunt excretate prin respiratie si prin transpiratie. Altele sunt, dpdv evolutiv, atît de noi si necunoscute încît sunt pur si simplu stocate în în celulele adipoase pîna cînd, în perioade precum postul, corpul are timp sa se concentreze exclusiv pe dezactivarea si eliminarea lor. Însa majoritatea sunt eliminate prin intermediul rinichilor si al intestinului, prin urina si fecale. Daca sîngele devine foarte supraîncarcat, atît de mult încît ficatul nu mai poate procesa toate toxinele pe care le contine, el intra într-o stare de supraîncarcare toxica, si multe produse de excretie pot astfel ramîne în si în jurul celulelor. În est, aceasta situatie e numita sînge otravit. Sîngele, pe masura ce transporta resturile departe de celule, circula de asemenea printr-o serie de canale numite sistem limfatic, într-o forma speciala, numita limfa. La intratea în sistemul limfatic, celulele rosii si alte mici proteine sunt separate din sînge, rezultînd un fluid transparent, numit limfa. Limfa circula prin sistem si si se revarsa în peste 600 de noduri/noduli localizati în întreg corpul. La intrarea în fiecare nod(ul), celulele albe verifica continutul limfei pentru a nu avea bacterii, virusi si toxine. În general, întreg sîngele e filtrat prin limfa înainte de a ajunge la ficat pentru a fi procesat în continuare. Majoritatea nodulilor limfatici – peste 60% – sunt localizati în tractul intestinal, unde scaneaza mîncarea ingerata si permit deseurilor din limfa sa fie excretate. Pentru a scapa de toxine, ficatul le face “lipicioase”, fapt care determina toxina sa fie identificata drept ceva de care organismul trebuie sa se debaraseze, facînd-o în acelasi timp mai usor de manevrat. Un sistem de enzime hepatice, numite sistemul citocrom P450, e special destinat sa faca moleculele nedorite mai usor de manevrat. Exista o multime de enzime speciale în sistemul P450, fiecare specializata pe un alt gen de toxina. Acest sistem devine supraactivat în timpul postului, oglindind munca de detoxifiere a ficatului.

Au fost efectuate un numar de studii asupra a ce se întîmpla cu organismul în timpul postirii. Rezultatele sunt foarte intrigante.

 

Schimbarile fiziologice din timpul postului

Multe dintre cele mai dramatice schimbari în organism au loc în primele 3 zile ale postului. Acestea se întîmpla în timp ce organismul trece la la o sursa de combustibil la o alta. În mod firesc, forma principala de energie folosita de organism este glucoza, care este un fel de zahar. Cea mai mare parte a ei este extrasa sau convertita din mîncarea pe care-o ingurgitam. Pe parcursul zilei, ficatul storeaza excesul de zahar într-o forma numita glicogen, la care poate mai apoi recurge, pe masura ce nivelul energetic scade între mese. Exista destul glicogen pentru a asigura energia pentru 8-12 ore, iar de obicei e epuizata în primele 24 de ore de post. (Odata ce corpul recurge la cetoza, adica la utilizarea grasimii ca si combustibil, acest nou combustibil e folosit pentru a restabili rezervele de glicogen ale organismului). Odata ce rezervele de glicogen ale ficatului s-au epuizat, corpul începe sa treaca la ceea ce se numeste cetoza, sau productie de cetone – utilizarea acizilor graşi pe post de combustibil în locul glucozei. Aceasta schimbare începe în general în a doua zi de post si se încheie în a treia zi. În aceasta perioada interimara nu exista glucoza disponibila, energia rezultata din grasimi e insuficienta, iar corpul înca are nevoie de combustibil. Asa ca acceseaza glucoza din doua surse. Mai întîi transforma glicerolul din rezervele de grasime ale organismului în glucoza, însa si acest lucru e insuficient. Asa ca face rost restul catabolizînd sau descompunînd aminoacizii din tesutul muscular si folosindu-i, în interiorul ficatului, la gluconeogeneza, adica producerea de glucozei. Între 60 şi 84 grame de proteină sunt folosite în această a doua zi: 2-3 uncii (1 uncie = 28,35 g) de ţesut muscular. În a 3-a zi producţia de cetone este suficientă pentru a produce aproape toată energia de care organismul are nevoie, iar proteinele din organism încep să fie cruţate. Corpul încă are nevoie de o cantitate foarte mică de glucoză, aşadar cam 18-24 grame de proteine sunt catabolizate, de la ½ la 1 uncie de ţesut muscular zilnic. Într-o perioadă de 30 de zile de post cu apă o persoană pierde în general maxim 1-2 livre ( pounds; 1 pound/ livră = 454 grame) de masă musculară. Această conservare a proteinelor este o adaptare evolutivă care protejează ţesutul muscular şi organele interne împotriva deteriorării în perioade de hrană insuficientă.

Începînd cu a treia zi, rata de descompunere a acizilor graşi din celulele adipoase continuă să sporească, ajungînd la maximum cam în a 10-a zi. În această primă perioadă de 7 zile, după ce organismul a trecut cu totul pe cetoză, se petrec cele mai intense descompuneri de ţesut gras. Pentru a-şi conserva proteinele, corpul începe de asemenea să caute surse de proteine ce nu aparţin organismului, cum ar fi: mase celulare neesenţiale, cum ar fi tumorile sub formă de fibroze, ţesuturi degenerative, bacterii, viruşi, sau alte componente organice care pot fi folosite pe post de combustibil. Acest aspect reprezintă principalul motiv pantru care postul produce efecte benefice asupra organismului. În plus, în această perioadă de cetoză intensă corpul se află într-o stare similară cu somnul – un ciclu de odihnă şi detoxifieri. Organismul începe să se concentreze pe eliminatea toxinelor şi vindecarea şi regenerarea ţesuturilor şi organelor afectate/ deterioarate.

Cetoza

Una din principalele schimbări fizice care au loc în timpul postului, cetoza, are loc doar cînd ingerarea de carbohidraţi (sursa principală de glucoză a organismului) scade destul de mult încît să oblige organismul să recurgă la depozitele de grăsime pentru a produce energie. În mod obişnuit, atîta timp cît sunt consumaţi carbohidraţi pe care corpul îi detectează, pancreasul secretă şi elimină insulină, folosită pentru a procesa glucoza pe care organismul o cîştigă de pe urma carbohidraţilor. Cetoza poate avea loc doar atunci cînd nivelul de insulină este aproape 0, şi numai dacă nu se ingerează nici un fel de carbohidtaţi sau zaharuri. Insulina din sînge inhibă eliberarea acizilor graşi din ţesutul adipos. Aceasta este o tactică de conservare evolutivă – în perioade cu hrană abundentă, tendinţa organismului de a-şi mări depozitele de grăsime este crescută. Aceste depozite de grăsime sunt stocate pentru perioadele cu puţină hrană, cînd va fi nevoie de ele.

Aşadar atunci cînd nivelul carbohidraţilor scade aproape de 0 pentru o perioadă mai lungă de 24 de ore, creşte producţia unei chimicale numită glucagon, secretată de ficat. Aceasta activează o enzimă din ţesutul adipos numită lipază, care începe procesul de lipoliză, sau conversia grăsimilor în cetone.
Acţiunile generatoare de cetoză şi lipoliză ale glucagonului, sunt dezactivate de pînă şi cea mai infimă cantitate de insulină de aceea în timpoul postului, pentru a maximiza cetoza, nu ar trebui să se ingereze carbohidraţi. Pe măsură ce postul continuă şi concentraţia de cetone din sînge rămîne mai mare decît glucoza, organismul începe să prefere cetonele sau acizii graşi ca şi sursă de energia în defavoarea glucozei.

Primul stadiu al producţiei de cetone e conversia trigliceridelor (trigliceridele sunt o formă de grăsime în sânge, formate dintr-o moleculă de glicerină combinată cu trei acizi graşi şi constituie cea mai mare parte a grăsimii digerate de oameni.) în acizi graşi şi glicerol. Aceste trigliceride sunt formate iniţial din reprelucrarea acizilor graşi , acetilcoenzima A (structură rezultată din unirea acidului acetic cu coenzima A, şi care este punctul de plecare în mai multe căi metabolice: biosinteza acizilor graşi, precursor al colesterolului corpilor cetonici) şi a glicerolului. În timpul postului, acest proces este inversat, transformînd trigliceridele în acizi graşi, acetilcoenzima A şi glicerol. Glicerolul e folosit în producerea zahărului, proces în urma căruia organismul primeşte în jur de 16 grame de zahăr zilnic, iar acetilcoenzima A e folosită la producerea cetonelor, acidului acetoacetic, acetonei şi acidului betahidroxibutiric. Inima şi, pe măsură ce postul continuă, creierul foloseşte aceste cetone ca sursă de energie. Acizii graşi sunt transportaţi prin sînge la ficat şi de aceea, în timpul postului, nivelul de grăsimi din sînge, inclusiv colesterolul, cresc.

Odată ce lipoliza sau conversia grăsimilor începe, primal pas pe care corpul îl face este să folosească ţesuturile de acizi graşi pe post de combustibil, dezintegrîndu-i în molecule mai mici. Majoritatea acizilor graşi sunt catene moleculare lungi, formate din 16-18 atomi de carbon. Aceşti acizi graşi sunt descompuşi succesiv în catene de carbon de cîte 2 atomi. Aceste catene de cite 2 atomi de carbon sunt folosite pentru a forma acetilcoenzima A şi ATP (Adenoyintrifosfat: este o parte din acizii nucleici ADN şi ARN, fiind compus din trifosfat, adenozină şi riboză. este acumulatorul de enegie necesară celulei prin înmagazinarea şi conversia energiei celulare după necesităţile metabolice.). Cea mai importantă formă de energie folosită de către mitocondriile (producătorii de energie) din celule e ATP, format de obicei din glucoză. Totuşi, corpul poate produce ATP şi din acizi graşi, cetone şi anumiţi aminoacizi.

Pe măsură ce corpul foloseşte depozitele de grăsime şi le descompune pentru a fi folosite, acestea sunt eliminate în ordine inversă depunerii lor: cele mai recente depozite de grăsime sunt folosite primele şi aşa mai departe. Pe măsură ce aceste depozite sunt descompuse, toxinele chimice din interiorul grăsimilor sunt eliberate. Fiecare din aceste toxine vor avea un efect diferit asupra stării organismului. (În plus, emoţiile asociate sau motivele pentru care le-ai acumulat vor fi de asemenea eliberate.)

În timpul postului, cînd corpul ingerează insuficienţi carbohidraţi din care să facă glucoză, acetilcoenzima A e trimisă în ficat, care o transformă în acid acetoacetic, acetonă şi acid betahidroxibutiric. Apoi ficatul pune acest acid acetoacetic în circulaţie, pentru a fi folosit de către restul organelor ca şi combustibil. Inima, creierul şi muşchii pot folosi această semidigerată formă de grăsime pe post de combustibil la fel cum foloseau glucoza, însă creierul tinde să prefere acidul betahidroxibutiric. Pe măsură ce postul continuă, ficatul începe să se concentreze tot mai mult pe producerea de cetone, iar cortexul renal, o zonă a rinichiului, se concentrează pe producerea a celei mai mari părţi din necesarul de glucoză.

Prezenţa multor acizi cetonici în sînge începe să încline delicatul PH al organismului înspre un mediu acid iar corpul lucrează pentru a corecta acest fapt prin diferite mecanisme, în general prin conversia bicarbonatului în dioxid de carbon, care este apoi expirat. Cînd şi această capacitate de compensare e depăşită, corpul începe să excrete cetone în urină, iar prin intermediul respiraţiei va excreta şi puţină acetonă, provocînd un gust ciudat în cavitatea bucală – un gust metalic sau chimic, cum a fost descris de unii oameni. Unele persoane folosesc teste speciale de urină, făcute pentru a detecta prezenţa cetonelor în urină pentru a determina cît de intens e implicat ogranismul în procesul de cetoză.

Teste pentru cetoză.
Puteţi cumpăra teste pe bază de urină folosite pentru a determina dacă organismul dumneavoastră se află în cetoză. Unul din cele mai cunoscute astfel de teste e Ketostix, un altul e Keto-diastix.

În timpul acestei treceri de la glucoză la cetone drept combustibil, întregul organism, inclusiv creierul, trebuie să se obişnuiască cu acest nou combustibil. Întreaga funcţionare a organismului e afectată, la fel ca o maşină în cazul folosirii unui nou combustibil. În timp, corpul şi creierul se obişnuiesc cu un anume gen de combustibil , iar noi ne obişnuim cu felul în care corpul funcţionează cu acel tip de combustibi atît de bine încît întrebarea ‘cum ne simţim şi cum funcţionăm cu acest fel de combustibil’ nici nu ne trece prin minte. În timpul postului, pe măsură ce organismul îşi foloseşte resursele obişnuite şi începe să facă trecerea la alte sisteme alternative, efectele fizice, mentale şi emoţionale ce rezultă în urma utilizării combustibilului obişnuit şi care în mod uzual trec neobservate, încep să îşi facă simţită prezenţa iar noi începem să le conştientizăm. Un aspect special îl constituie o modificare în activitatea creierului; este o fază de adaptare în activitatea cerebrală în timpul postului, pe măsură ce creierul operează trecerea de la un tip de combustibil la altul.

Prima parte a acestei schimbări are loc în a doua zi de post, perioada de tranziţie în care nu mai există destulă glucoză pentru o funcţionare normală a creierului. Pe măsură ce depozitele de zahăr sunt folosite iar organismul nu mai primeşte carbohidraţi, rezerva de zahăr a creierului scade. Aceasta duce la stări uşoare de ameţeală, ameţeli şi apar dificultăţi în rezolvarea problemelor complexe. În a treia zi, cînd organismul a trecut la cetoză, folosind cetone pe post de combustibil de bază, creierul începe să aibă din nou acces la ‘carburant’ însă unul de alt gen. Cum te simţi şi cum funcţionează creierul utilizînd acest nou combutsibil e o experienţă extrem de diferită. Aceasta nu e din cauză că cetonele ar fi inferioare glucozei – organismul le poate folosi pe ambele cu mare eficienţă. Diferenţa se face simţită deoarece a trecut foarte multă vreme de cînd organismul şi creierul au folosit acest tip de combustibil. E mai mult o dezobişnuire de glucoză decît orice altceva. În această perioadă mintea e puţin înceţoşată. Creierul şi organismul se vor obişnui cu acidul betahidroxibutiric ca sursă primară de energie în următoarele 3-7 zile cît îi ia cetozei să atingă nivelul maxim. În plin proces al cetozei creierul funcţionează cumva diferit: gîndirea poate fi la fel de perspicace, însă tinde să fie mai înceată, mai reflexivă, mai studiată şi mai adîncă, şi – exceptînd gîndurile referitoare la mîncare şi la terminarea postului – mai puţin înclinată să rumineze asupra planurilor de viitor.

Din nou, mica diferenţă în funcţionarea mentală din timpul cetozei e o adaptare evolutivă de foarte mare durată. Corpul uman e destinat, d.p.d.v evolutiv să folosească atît glucoza cît şi corpii cetonici pentru a obţine energie; nici una din cele două forme nu e inerent mai bună decît cealaltă. De fapt, cetonele sunt primul combustibil pe care-l folosim. Imediat după naştere toţi copii sunt într-o stare de cetoză deoarece trăiesc pe baza dietei bogate în grăsimi din laptele mamei. Deoarece nou născutul nu primeşte carbohidraţi, el îşi începe viaţa folosind cetoza ca proces de producere a energiei. Numai cînd în dietă îi este introdusă mîncarea solidă corpul copilului începe să îşi alterneze ciclul energetic bazîndu-se şi pe glucoză. Unele cercetări indică faptul că cetonele, deoarece sunt prima sursă de energie a organismului, sunt şi cea preferată. Studiile au arătat că acestea stimulează o mai bună funcţionare în ceea ce priveşte inima, cortexul suprarenal, musculatura scheletului şi creierul, decît o face glucoza. Utilizarea periodică de către creier a acestei surse de energie alternativă în perioade cu lipsă de hrană sau perioade de post pare să aibă efecte benefice de lungă durată asupra creierului şi a sistemului nervos central. Datele electroencefalogramei şi testele endocrine arată în general îmbunătăţiri considerabile după o perioadă de post.

Glucoza, deşi e principala sursă de energie pentru majoritatea dintre noi, e doar o sursă tîrzie, consecinţă a faptului că ne hrănim cu mîncare solidă. Pe parcursul istoriei speciei noastre, alăptatul, care în mod normal durează între 24 şi 60 de luni, stimulează un metabolism pe bază de cetoză, iar unele dezvoltări fizice pot avea loc numai în prezenţa acestuia. D.p.d.v. evolutiv, această abilitate a organismului de a folosi cetonele atît de eficient e foarte folositoare, deoarece corpul, care în perioade cu hrană abundentă depozitează grăsimi, poate în perioade cu lipsă de hrană să treacă pe un metabolism pe bază de cetone şi să folosească rezervele de grăsime drept combustibil. Organismul e foarte bine adaptat perioadelor cu hrană puţină şi în consecinţă, cum remarcă şi biochimistul Maria Linder, îşi reduce nevoia de glucoză supralicitînd prin producţia de cetone, un carburant alternativ pentru majoritatea celulelor. Cetonele din sînge îşi ating nivelul maxim în a 10-a zi de post şi substituie nevoia de glucoză a celei mai mari părţi din sistemul nervos.

Organismul e destinat dpdv evolutiv să îşi protejeze ţesutul muscular (din care sunt alcătuite multe organe importante, precum inima) împotriva deteriorării din timpul postului, manifestînd o abilitate la fel de bună în utilizarea corpilor cetonici.

Cetoză vs Cetoacidoză

Ocazional, unii medici se preocupă în legătură cu starea de cetoză indusă prin post. Există deseori o confuzie între cetoză şi cetoacidoză. Cele două procese sunt oarecum similare însă au o natură de bază foarte diferită. Cetoacidoza are loc atunci cînd concentraţiile de cetone cresc foarte mult în sînge datorită unor stări fizice anormale. Cel mai des suferă de aceasta alcoolicii şi cei cu diabet de tip I. POSTUL NU PROVOACĂ CETOACIDOZĂ. Cetoza are loc atunci cînd numărul corpilor cetonici din sînge ajunge peste limita considerată normală (0.2 mmol/l = milimoli/llitru), însă rămîn sub nivelele extrem de ridicate ce sunt asociate cu cetoacidoza. Cetoza e un aspect firesc integrat în funcţionarea organismului; cetoacidoza, în schimb, nu. Organismul e dotat cu mecanisme biochimice normale menite a regla nivelul de cetoză, durata acesteia precum şi procesul prin care aceasta are loc. Aceste mecanisme protectoare nu funcţionează în cazul diabeticilor de tip I şi al alcoolicilor.

Analiza compoziţiei sîngelui operată de rinichi în timpul filtrării acestuia joacă un rol important, fiind unul dintre aceste mecanisme de protecţie. Cînd rinichii înregistrează nivele mari de acizi cetonici în sînge, aceştia excretă amoniac pentru a compensa dezechilibrul acizi-baze din organism şi prevenind astfel cetoacidoza. Această reglare din partea rinichilor împiedică de asemenea organismul să piardă cantităţi mari de ioni de sodiu şi potasiu în urină în timpul postului, cantităţi care de altfel în timpul cetoacidozei ar putea fi pierdute. Numai în a doua zi de post, înainte de trecerea completă la producerea de cetone, corpul excretă cantităţi semnificative de sodiu şi potasiu în urină, această pierdere încetînd odată cu intratea completă în procesul de cetoză. Conservarea ionilor de sodiu şi potasiu ajută la menţinerea echilibrului electrolitic în timpul postului.

Cetoză versus ÎnfometareSe face uneori o confuzie referitoare la diferenţa între înfometare şi post. Ocazional, unii oameni confundă cetoza cu înfometarea. Ele sunt două lucruri foarte diferite.

Se pierde multă grăsime în timpul postului, e unul din motivele pentru care atît de mulţi oameni aleg să postească din motive de sănătate. Grăsimea oferă 3, 500 de calorii per pound (1 pound/ o livră = 454 grame) fiind cea mai eficientă metodă de de stocare a energiei în organismul uman. Un gram de grăsime furnizează 9 calorii sub formă de energie, în comparaţie cu doar 4 furnizate de 1 gram de carbohidraţi sau de proteine. E nevoie de mult exerciţiu fizic pentru a scăpa de o livră de grăsime. Postul, în comparaţie cu exerciţiul fizic, cheltuie grăsimea extrem de rapid convertind-o în cetone pe care apoi le foloseşte ca furnizori de energie. Se pierd în general 1-2 livre pe zi în timpul postului. Cu cît mai multă grăsime există în organism, cu atît mai multă va fi convertită.

Înfometarea, pe de altă parte, înseamnă utilizarea proteinelor din muşchi şi organe drept combustibil. Acest lucru are loc numai după ce TOATE rezervele de grăsime împreună cu alte ţesuturi aflate în exces – bacterii, viruşi, tumori-fibrom, poluanţi stocaţi, etc – au fost epuizate. Odată ce toate celelalte surse de combustibil au fost utilizate, organismul începe să-şi folosească propriile sale proteine esenţiale drept combustibil. Aceasta înseamnă înfometare. Majoritatea oamenilor, chiar şi cei mai subţirei, au destule rezerve pentru a posti cel puţin 45 de zile, îngeneral mult mai mult, fără ca organismul lor să inceapă a folosi rezervele de proteine esenţiale. Pe măsură ce postul cu apă progresează, nevoia de alimente scade aproape spre zero, apărînd din nou, brusc, în momentul în care organismul şi-a folosit toate rezervele şi e pe punctul de a recurge la proteine. Aceasta are loc undeva între 45 şi 120 de zile, deşi au fost ţinute şi posturi mai lungi de atît. Cei care au experimentat aceste lucruri spun că foamea imensă ce i-a cuprinsîn acele momente nu poate fi confundată cu nimic. Această foame e în general considerată a fi primul indicator al faptului că e timpul să întrerupi un post extrem de lung.

Odată ce organismul a intrat complet în cetoză, începe munca de autovindecare. Seria de boli care sunt influenţate pozitiv de posturi lungi e remarcabilă.

 

Serul leptină, gena obezităţii şi scăderea în greutate

Postul prelungit (mai lung de 3 zile – timpul cît îi ia cetozei să se manifeste în întregime) produce cîteva schimbări interesante în organism. Spre deosebire de curele de slăbire, în timpul postului organismul se reprofilează în întregime pe o sursă complet diferită de energie. Încetarea ingerării de carbohidraţi şi trecerea la cetone provoacă multe schimbări în funcţionarea fiziologică, lucru ce nu se întîmplă niciodată în cazul dietelor. O schimbare importantă e faptul că termostatul alimentării e oprit o vreme pentru a fi repornit/ resetat la un nivel nou şi inferior. După un post prelungit, corpul tinde să prefere grăsimi, pe care le oxidează rapid în loc să le acumuleze, iar în schimb nu-i mai plac carbohidraţii, în special amidonul. Are loc în paralel şi o scădere a toleranţei la glucoză, ceea ce înseamnă că nu mai e nevoie de mult zahăr pentru a satisface o poftă. Rezultaul final e faptul că dorim mai puţină hrană, iar pierderea în greutate înregistrată în timpul postului tinde să se menţină.

Organismul va cere, în timp, ingerări sporite de alimente, însă aceast fapt necesită o perioadă mult mai îndelungată decît în cazul dietei. Schimbările asociate cu postul tind să dureze mai mult. Studii în care au fost implicate persoane obeze care au ţinut posturi îndelungate arată că sunt necesari de la 2 la 7 ani pentru ca respectivele persoane să-şi recapete greutatea iniţială, şi asta dacă nu fac nici o altă schimbare în ceea ce priveşte ambientul fizic, emoţional şi spiritual care a dus în primă fază la îngrăşarea lor. Postul pare să fie un fenomen necesar în mod regulat ca parte intergantă a unui stil de viaţă ales cu bună ştiinţă, şi ar trebui practicat cel puţin odată pe an sau la doi ani. Din punct de vedere evolutiv, pare necesar să trecem prin perioade de post regulate pentru a ne menţine sănătatea.

Pe măsură ce pierderea în greutate are loc, postul sporeşte în mod semnificativ sensibilitatea cu privire la ce fel de alimente sunt de dorit, sau necesare şi care dintre ele conferă o senzaţie de bine organismului. Aceast fapt pare să aibă loc, în parte, datorită unei conştientizări sporite a percepţiilor organului vomeronazal ( OVN, este un organ auxiliar al simţului olfactiv care se găseşte la multe animale. Numit şi organul lui Jacobson ).
Toate mamiferele posedă acest organ; e localizat deasupra palatului (peretele superior al cavităţii bucale), în spatele nasului. Are o singură funcţie: identificarea substanţelor pe care le ingerăm. Molecule din aerul pe care-l respirăm şi din mîncare sunt izolate şi trimise organului vomeronazal, unde sunt ataşate receptorilor de acolo, care comunică direct cu creierul, fiind conectaţi în acea parte a creierului care se ocupă cu analiza moleculelor. Fiziologia şi comportamentul se schimbă, uneori semnificativ, ca răspuns la informaţiile primite. De exemplu, se ştie că femeile care trăiesc împreună vor ajunge să aibă menstruaţia în aceeaşi perioadă a lunii. Un cercetător, intrigat de acest fenomen, a prelevat transpiraţia unui voluntar, a diluat-o în apă distilată în cantităţi de 1/1.000.000, şi apoi a aplicat-o pe buza superioară a altor femei din respectivul oraş. În cîteva luni, toate aceste femei au început să aibă menstruaţia în acceaşi perioadă a lunii. Organismul a iniţiat un răspuns fiziologic foarte specific, bazat numai pe stimularea primită din partea unei substanţe ce-a fost în prealabil diluată cu 1/1.000.000.

Devenim din ce în ce mai puţin sensibili la informaţia pe care creierul nostru o primeşte de la OVN. Însă după o perioadă de post organismul devine extrem de sensibil la tot ce transmite acest organ. Mirosurile încep să fie percepute tot mai puternic. Această sensibilitate sporită se extinde şi asupra modului în care organismul răspunde la mîncare. Postul îţi permite să dezvolţi o nouă şi mai bogată relaţionare cu propriul organism; acesta va începe să-ţi sugereze ce mîncăruri preferă, ce mîncăruri sunt bune şi de ce fel de hrană are nevoie, toate acestea prin intermediul comunicării subtile existente între creier, OVN şi capacitatea de conştientizare. În general, pentru o lungă perioadă, organismul tău va pofti rareori amidon, carne şi zaharuri.

O altă schimbare va fi interacţiunea dintre corp şi unele importante substanţe pe care acesta le produce. Printre aceste substanţe este leptina (o proteină ce controlează greutatea corporală, acţionînd asupra sistemului nervos central pentru a reduce aporturile alimentare; hormon responsabil cu senzaţia de saţietate), o substanţă produsă de aşa-numita „genă obeză” în interacţiunile ei cu organismul. Cantitatea de leptină e corelată în mod cert cu obezitatea şi pare să joace un rol esenţial în activitatea de stocare şi conversie a carbohidraţilor în ţesut adipos. Companiile farmaceutice au iniţiat multe studii pentru a găsi substanţe capabile să reducă nivelele de leptină din organism pentru a provoca scăderea în greutate. Postul are însă un impact semnificativ asupra nivelului de leptine; activitatea genei obeze şi influenţa ei asupra leptinei este diminuată, cu pînă la de 4 ori, în timpul acestuia. Şi mai important, producţia de ser leptină nu mai revine la nivelele iniţiale chiar şi după ce postul e întrerupt. Ritmul circadian al activităţii leptinelor în cadrul organismului nu e întrerupt în timpul postului ci doar nivelele sale zilnice de bază şi de vîrf. Grila de producţie rămîne la fel, însă cantitatea de de leptine produsă scade şi rămîne la nivele scăzute în timpul şi după ce postul ia sfîrşit. Spus într-un alt fel, termostatul ce controlează depozitarea grăsimilor e coborît şi rămîne la un nivel scăzut odată ce reîncepi să mănînci. Odată ce gena obeză îşi reduce producţia de leptină nivelele serului leptină scad extrem de mult iar transportul de leptine înspre creier e de asemenea redus. În a treia zi de post, pe măsură ce cetoza e iniţiată, producţia de leptină scade mult şi-şi va meniţine nivelul scăzut pe întreaga durată a postului.

 

În timp ce femeile, în general, tind să aibă nivele mai crescute de leptină, probabil o consecinţă a adaptării pentru a se asigura faptul că viitoarele mămici pot supravieţui în mod optim unor deficite de hrană, postul suprimă această diferenţă în secreţia de leptină. Aceasta scade la 0 în cazul ambelor sexe în timpul postului iar după post, femeile nu au în general, nivele sporite faţă de bărbaţi. Disparitatea începe să apară numai în timp.

În timp ce postul şi exerciţiul fizic ambele cauzează scăderi similare în nivelul leptinelor, cetoza nu e iniţiată complet în timpul exerciţiilor fizice, astfel că procentul de utilizare a grăsimilor este mult mai scăzut.

Sursa: www.romaniaraw.ro
Articol original: books.google.ro/books