Vindecarea prin postul cu apa?

Se spune ca postul negru intensifică procesul natural de vindecare al organismului, țesuturile profunde și organele obosite fiind rapid reparate. Pentru vindecarea bolilor, trupul trebuie să își îndrepte toate resursele către procesul de curățare și reparare și face aceasta prin îndepărtarea apetitului și reducerea sau stoparea digestiei. Animelele rănite refuză să mănânce și uneori chiar să bea apă, reîncepând să se hrănească numai după ce rănile sau oasele rupte li s-au vindecat. În concluzie, revenirea apetitului este semnul învingerii unei boli, mâncatul forțat în timpul suferinței nu ajută nicidecum ci încetinește procesul de vindecare.

Dacă obișnuiți să consumați în principal mâncare gătită sau procesată în timpul unei boli sistemului imunitar al corpului îi este îngreunată capacitatea de a lucra cu deplinătatea capacităților sale. Nu rareori se întâmplă ca în spital să primim mai degrabă hrană nepotrivită,  iar cei care ne vizitează să aducă acele lucruri care reprezentau viciile noastre (crezând că ne aduc un strop de fericire într-o situație neplăcută); astfel în locul unei cu hrane dădătoare de sănătate, delicatul intestin și structura membranei celulare este saturată cu calorii moarte.

De ce are postul negru un efect atât de puternic de a vindeca corpul?  Pe timpul postului, corpul își curăță celulele moarte, țesuturile afectate, depozitele de grăsime, tumorile și infecțiile, oriunde s-ar afla acestea, toate fiind arse drept combustibil sau excluse ca deșeuri toxice. Celulele bolnave sunt dizolvate în mod sistematic, lasându-se țesutul sănătos neatins eventual reconstruindu-se cel afectat. Rezultatul este o curățare amănunțită a traseelor, a membranelor și a structurilor celulare. Ingerarea mâncărurilor formează un tip de mucus care înfundă traseele și membranele microscopice ale  corpului, de toate aceste trasee fiind nevoie pentru a fi intens folosite de către sistemul imunitar. Postul dizolvă acest mucus intern. În timpul postului este obișnuit ca pe anumite canale precum nasul, gâtul și urechile să se scurgă acest mucus vâscos, care înfunda sinusurile. Părți din acest mucus pot fi găsite și în excremente după apariția primului scaun. O remarcabilă redistribuire a nutrienților are loc în corpul postitorului. Acesta reține mineralele prețioase și vitaminele în timp ce destramă țesuturile vechi, toxinele și și substanțele inferioare.

Cei care țin postul cu apă o perioadă mai mare și care au răni vechi, acum vindecate, vor observa că acestea pot  deveni dureroase în timpul postului, pentru prima dată după mulți ani. Ele sunt mărturia că țesuturile vătămate rămase în jurul vechilor  răni sunt folosite de către corp drept carburant. Acesta este motivul pentru care pofta de mâncare este scăzută când suntem bolnavi – corpul instinctiv caută să își concentreze toate resursele către vindecare și se hrănește din surse interne.

Deși un organism mult mai simplu,fluturele este un exemplu splendid al catabolismului (dezasimilației celulare) și al anabolismului (asimilației celulare). În timpul metamorfozei țesuturile și organele fluturelui se dizolvă transformându-se într-o soluție galbenă, densă. Toate structurile interne sunt rupte și reclădite. Acesta iese din crisalidă ca o nouă creație. Aspectul miraculos al metamorfozei este același  și în timpul postului negru. Toate substanțele de care este nevoie pentru reconstrucție vin din interior. În timpul unui post se petrece aceeași metamorfoză, corpul suferă o desfacere și o reclădire a țesuturilor alterate. Din acest motiv postul total este vestit pentru capacitatea sa de a reîntineri, de a da corpului un tonus mai tineresc.

S-au făcut puține cercetări referitoare la această dezasimilare asociată postului cu apă. Deși știința medicală poate descifra ADN-ul, nu reușește totuși înțelegerea deplină a funcționării corpului ca întreg. Cu mult înainte ca omul să poată să scruteze prin microscop, legea cauzei și a efectului era singurul mod prin care aspecte concrete precum efectul remediilor naturale putea fi descoperit și încorporat în medicina tradițională. Marturiile despre postul negru sunt la fel de vechi precum scrierea.

Va puteti imagina cât de dăunător ar putea fi postul negru dacă corpul nu ar distinge pe care dintre celulele sale să le folosească drept combustibil… De fiecare dată când cineva ar ține o dietă hipocalorică în loc să piardă din grăsimea de pe burtă ar risca să își distrugă propriile organe. Corpul este genial atunci cand vine vorba de a selecta țesutul care nu îi este necesar folosindu-l pentru energia necesară în timpul postului negru. Tocmai faptul că omul este capabil să reziste atât de mult fără nici o sursă exterioară de energie ramânând sănătos este mărturia capacității corpului de a găsi combustibilul intern fără a afecta funcțiile întregului sistem. De fapt, efectul secundar al acestei abilități este curățarea deseurilor toxice acumulate în ani de zile.

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s